Preţul lalelei otrăvite

 Istoria arată că orice piaţă lăsată în voia speculanţilor ajunge în criză.

de Cătălin Grădinaru şi Răzvan Ştefan

De o bună bucată de vreme, mecanisme misterioase au făcut ca preţurile de pe piaţa imobiliară să atingă cote incredibile. La fel se întîmplă şi cu cotaţiile de pe piaţa bursieră. Nimeni dintre cei avizaţi nu mai cumpără, din cauza valorilor mari atinse, dar toată lumea vinde. Sunt două semnale clare că economia de piaţă funcţională, statut dobîndit recent de ţara noastră, nu e atît de funcţională pe cît ar trebui ca să merite acest titlu. Care sunt riscurile cronicizării unor astfel de fenomene şi lăsarea pieţelor exclusiv pe seama speculaţiilor, ne învaţă istoria. Primul crah financiar din istoria umanităţii s-a declanşat, în urmă cu aproape 500 de ani, în Olanda, pornind de la banalul bulb de lalea.

Când bulbul mic răstoarnă Olanda Mare

Olanda, februarie 1637. The Bank of Amsterdam, înfinţată cu 28 de ani mai devreme tocmai se transformase în bursă. Valdemar Van Dyke, dealtfel un onorabil negustor de mirodenii duce într-o punguţă de catifea o avere cu care ar putea cumpăra oricare dintre frumoasele case de pe malul canalului. Negustorul nu duce în pungă diamante. Este grăbit să ajungă la timp pentru licitaţie. De câteva luni bune nimeni nu mai crede în mirodenii, bani sau aur. Totul se măsoară în bulbi de lalele. Chiar dacă laleaua ajunsese în Ţările de Jos doar de câteva zeci de ani, printr-un mecanism rămas misterios pînă azi, în mileniul trei, laleaua s-a lipit de destinul flamanzilor pentru eternitate. Dar această dragoste care a început cu năbădăi era să-i fie fatală Olandei.

Laleaua – cauza primului crah financiar

Valdemar intră în clădirea bursei parcă niciodată atît de agitată ca astăzi, trei februarie. O sumedenie de zvonuri nu-l lăsaseră să doarmă toată noaptea. Tezaurul său de aproape o sută de bulbi de lalea de Florenţa reprezenta afacerea vieţii sale. Vînduse tot ce putea vinde, acareturi, pămînturi şi moara de vînt moştenită, investind în - nimeni nu ştie de ce atât de scumpii - bulbi de lalea. Prietenul său ajunsese să cîştige şi 60.000 de guldeni pe lună speculînd bulbii de lalea la bursă, în timp ce onorabilul primar marelui Amsterdam e plătit cu doar cinci sute... Toată lumea ştie ce fac “amsterdamerii”, cum se numesc speculanţii de bulbi, dar prea puţini cunosc tainele mecanismului. Omul de rînd vede doar capetele unui lanţ prin care, în numai o zi, un singur bulb, acelaşi, este vîndut şi cumpărat de zeci de ori. Lumea vede, confundă falsa creştere cu una adevărată şi vrea să participe la cîştigul garantat. Prin tîrg, prin piaţă, nimeni nu mai vorbeşte despre altceva. Berarii stau la tejghelele pustii blestemînd că oamenii nu mai cheltuiesc prin cîrciumi. Toată lumea economiseşte şi schimbă toţi banii în bulbi. Oricît ar costa, mîine ei vor fi mai scumpi.

Crahul

Pipele fumegînde acoperă vacarmul într-o ceaţă iute. Cu greu se pot vedea cotaţiile. Dar astăzi, nimeni nu cumpără. Ceva, ceva se întîmplă.Valdemar încearcă să vîndă. Se înscrie şi el pe tabla scrijelită cu cretă. După numai cîteva ceasuri, Valdemar va fi nu falit ci sărac lipit pămîntului. Cu bulbii săi nu-şi va mai putea cumpăra nici măcar o bere. Nenorocirea e că soarta amărîtului de Valdemar este împărtăşită de mii de alţi afacerişti. Prin vecinătăţi nu se vorbeşte decât despre sinucideri. Un hîtru zice că bulbii au ajuns să-i îmbogăţească doar pe gropari. Olanda, buricul comercial al lumii din secolul al XVII-lea, e în pragul primului crah financiar al tuturor timpurilor. În scurt timp, străzile Amsterdamului se vor umple de homeleşi, toţi prosperi mici afacerişti înainte de pe atunci inexplicabila cădere. Şi totul a plecat de la un stoc de bulbi pe care nimeni nu a vrut să-l mai cumpere. Panica a făcut restul. Dezastrul nu i-a afectat doar pe cei care s-au băgat direct ăn promiţătoarea afacere. Olanda e pe cale să dispară. Şocul se resimte dur şi la Milano sau Veneţia. Moneda a fost demult înlocuită de bulbi. Marile şi micile gospodării sunt luate de creditori. Manufacturile sunt închise. Comerţul, nu de mult înfloritor acum, practic, nu mai există. Mulţi dintre copiii de pe străzi vor creşte orfani.

Laleaua otrăvită

Criza care a urmat era preţul care trebuia plătit pentru noua etapă în care intra bursa, comerţul şi, pînă la urmă, omenirea. Specularea succesivă intensă s-a materializat într-o adevărată isterie botezată “windhandel”, muncă în vânt, adică. Termenul sintetizează ceea ce este de fapt vînzarea şi cumpărarea succesivă fără a ajunge efectiv în posesie. Nu mai era nevoie decît atingerea punctului critic. El a fost atins în 1637, după ce preţurile atinseseră cotaţii absurde. Castelul din cărţi de joc s-a năruit imediat. Piaţa a cedat, dezvăluindu-şi astfel, pentru prima dată nişte limite nebănuit de ferme. Pierderile au afectat viaţa bancară suprimînd practic instituţia creditului care este motorul băncilor. Ca să ne dăm seama de popularitatea speculaţiilor cu bulbi de atunci, este ilustrativ faptul că analele menţionează ca pe o surprinzătoare excepţie neimplicarea lui Rembrandt. În rest, se pare că tot olandezul a participat la acest adevărat Caritas floral, precum România a avut o slăbiciune pentru trandafiri. Acest prim crah financiar a fost manifestarea unui fenomen nemaiîntîlnit pînă atunci. Colapsul pieţei era rezultatul superproducţiei capitaliste, superproducţie care nu mai avea ca ţintă satisfacerea unei necesităţi economice. Producţia de bulbi de lalele încetase să mai fie un mijoc pentru atingerea unui scop şi se transformase în scop în sine. Prin nebăgare de seamă, banala ceapă de lalea începuse să preia din funcţiile monedei. Funcţia istorică a comerţului, cea de a duce ceea ce este nevoie acolo unde e nevoie, fusese abandonată. Rezultatul, păstrînd proporţiile, a înscris în cartea de istorie prima joie neagră a umanităţii.

Casetă

Cu un bulb de Semper Augustus, cea mai scumpă “ceapă” de lalea, puteai cumpăra în 1637, la Amsterdam, o corabie cu tot cu proviziile sale pentru doi ani. Timp destul pentru a-ţi deschide o linie de navigaţie spre indiile occidentale, teren al făgăduinţei abia explorat, unde să începi o afacere prosperă.

Casetă

“Tulipmania”, căci aşa au denumit contemporanii această nenorocire, are astăzi mecanismul descifrat. Imensa expansiune pe care o cunoştea extinderea comerţului din acele vremuri în Olanda, a încurajat speculaţia mai multor produse. Existau premisele ca un asemenea cataclism financiar, care a reverberat pe tot continentul afectînd grav toate capitalele importante, să fi pornit de la oricare dintre coloniale. A fost să fie laleaua.